Frica de bani și drumul spre decizii mai bune (Partea I)

Draga mea,

Dacă m-ai fi întâlnit în anul 2008, nu ai fi văzut în mine femeia care-ți scrie astăzi despre alocări de portofoliu, ETF-uri Smart Beta și randamente compuse. În 2008, viața mea financiară, și cea personală, era, ca să fiu brutal de sinceră, un câmp de luptă pe care tocmai pierdusem o bătălie importantă.

Treceam printr-un faliment personal dureros. Încurajată de tatăl meu, investisem totul, bani, energie, speranță, într-o afacere din industria ușoară. Credeam că aceea va fi calea mea spre succes.

Realitatea m-a lovit însă cu puterea unui tren de marfă: am pierdut toată investiția și am rămas nu doar fără sursă de venit, ci și cu datorii apăsătoare. Ca tabloul să fie complet, treceam simultan și printr-un divorț, având în brațe un copil de doar doi ani care depindea total de mine.

Îmi amintesc și acum, cu o strângere de inimă, sentimentul de neputință când a trebuit să mă mut înapoi la mama mea. 

Tatăl meu trecuse în nemurire când copilul avea doar un an, așa că ne-am trezit trei generații sub același acoperiș: bunica (mama mea), mama (eu) și nepotul, încercând să navigăm printr-o realitate nouă, marcată de lipsuri și incertitudine.

Îți scriu toate acestea nu pentru a-ți cere compăsiunea, ci pentru a-ți arăta baza reală de la care am pornit. Nu m-am născut investitoare. Nu am avut un "start-up" de capital oferit de părinți. 

Provin dintr-o familie de intelectuali din Transilvania, cu rădăcini nemțești, unde etica muncii era sfântă, dar banii... banii erau un subiect tabu.

A durat mai bine de 10-12 ani să transform acea disperare și acele "pietre de moară" pe care le simțeam pe umeri în liniștea financiară pe care o am astăzi. 

Dar tu nu trebuie să aștepți un deceniu. Am condensat aici cele mai importante lecții financiare pe care le-am învățat, nu din manuale de economie, ci din viața trăită, din greșeli care m-au costat nopți nedormite și din victorii mici, construite cu răbdare.

Iată ce aș fi vrut să știu acum 15 ani.

Lecția 1: Moștenirea mentală te poate ține pe loc (Despre caiete de cheltuieli inutile)

În familia noastră, nu se discuta despre bani. Părinții mei nu vorbeau între ei despre bani de față cu noi, copiii. Totuși, am observat un fenomen interesant, care m-a marcat: părinții mei își notau cu sfințenie cheltuielile lunare într-un caiet.

Pare un obicei bun, nu? Ei bine, lecția pe care am învățat-o mai târziu este că a nota nu înseamnă a gestiona. Rezultatul acelor notițe nu le-a folosit niciodată la nimic concret.

Nu analizau datele pentru a reduce cheltuielile, nu făceau strategii de investiții. Era doar o contabilitate a supraviețuirii. Tot venitul se punea într-un loc comun, de unde fiecare lua suma de care avea nevoie, și cam atât.

Dacă și tu simți că notezi cifrele, dar nu ai control real asupra lor, ți-am pregătit o metodă mai bună decât caietul clasic în articolul despre Cum să-ți urmărești cheltuielile eficient și fără stres.

Am crescut cu două viziuni diametral opuse asupra activelor, care m-au confuzat ani la rând. Tatăl meu nu voia sub nicio formă să aibă un imobil în posesie.

Țin minte că eu, la 25 de ani, plină de elan tineresc, am vrut să cumpăr un apartament. S-a opus vehement. Mentalitatea lui era: "De ce să te legi de o clădire?". 

Mama, în schimb, a avut o viziune diferită. Imediat ce a fost posibil după 1990, a cumpărat apartamentul în care locuiam și casa bunicii (o casă naționalizată). Acele decizii ale mamei au fost, până la urmă, salvarea noastră când eu m-am întors acasă cu copilul.

Ce am învățat: Este crucial să identifici ce "scenarii financiare" rulează în mintea ta. Sunt ale tale sau sunt moștenite?

Este demonstrat științific că primii 7 ani din viață ne marchează deciziile. Eu a trebuit să mă lupt conștient cu ideea că "banii sunt un subiect rușinos" sau că "imobiliarele sunt o capcană" (vocea tatălui) vs. "siguranța casei tale" (vocea mamei).

Dacă vrei rezultate diferite de ale părinților tăi, va trebui să acționezi diferit de ei.

Lecția 2: Economisirea fără scop este doar o cheltuială amânată (Capcana "Dorințelor")

Am economisit încă de la primul meu salariu. Era un obicei "furat" de la mama. Ea avea mereu bani puși deoparte, "bani albi pentru zile negre", de care tata nici măcar nu știa.

Dar aveam o problemă majoră: deși economiseam, nu știam de ce o fac. Nu făceam diferența dintre o "dorință" și o "necesitate". Așa că, de multe ori, economiile mele de un an se duceau pe o vacanță frumoasă, pe haine de calitate sau pe diverse capricii de moment. 

Mă păcăleam singură că "merit", că "am muncit pentru banii ăștia", că "sunt tânără".

În realitate, doar amânam momentul cheltuirii. Acei bani nu deveneau niciodată capital. Nu munceau pentru mine.

Adevărata lecție a fost să învăț să mă plătesc pe mine prima dată, dar pentru mine, cea din viitor, nu pentru mine cea care vrea o rochie nouă azi. 

Acei 'bani albi pentru zile negre' despre care vorbea mama sunt, de fapt, fondul de siguranță. Dacă vrei să afli cum să-i strângi corect și să nu te mai atingi de ei pentru mofturi, citește articolul despre Cum îți construiești un fond de siguranță, fără stres și fără sacrificii mari.

Acum, când economisesc, știu că acei bani sunt "angajații" mei. Ei pleacă la muncă (în investiții) pentru a-mi produce alți bani.

Lecția 3: Ignoranța costă mai mult decât educația (Despre unit-linked și comisioane ascunse)

Dacă crezi că educația financiară este scumpă, încearcă ignoranța. Pe mine ignoranța m-a costat ani din viață și sume considerabile de bani.

În 1997, mânată de ideea de a economisi, am făcut prima mea "investiție". Am ales un fond de tip unit-linked (asigurare de viață cu acumulare de capital). Nu știam mare lucru despre el, nu înțelegeam cum funcționează piețele, dar agentul mi-a vândut bine ideea de "economisire inteligentă". 

Ani mai târziu, când am început să mă educ, am analizat acel produs. Am aflat cu stupoare că acel fond avea comisioane de administrare atât de mari, încât eu nu doar că nu câștigasem nimic în termeni reali, dar eram pe minus dacă ajustam cu inflația. 

Practic, am plătit ani de zile comisioane unei companii doar pentru că nu m-am obosit să citesc și să înțeleg contractul.

Momentul de cotitură: Când m-am trezit la realitate după faliment și am realizat că viața mea financiară este "varză", iar pensia de la stat va fi o glumă proastă de supraviețuire, disperarea m-a împins să caut soluții reale. 

Internetul era încă "în papuci de bebeluș", dar am început să caut. Am parcurs un program de marketing online. Am aflat despre NLP și am făcut un curs de Practitioner chiar la mine în oraș, în Baia Mare. 

Și, cel mai important, am întâlnit primul educator financiar din România care lansase un curs despre finanțe personale. Nu aveam banii să-l plătesc integral. L-am achiziționat în 3 rate. Acea investiție în educația mea, făcută cu efort, a fost cea mai profitabilă decizie. 

Am învățat, am aplicat și, cel mai important, am început să discern între oportunități reale și "țepe".

Dacă nu înțelegi un instrument financiar, nu investi în el. Punct.

Lecția 4: Frica de a pierde trenul (FOMO) și capcana "prietenilor"

La început, când începi să investești, lucrurile se mișcă cu viteza melcului. Dobânda compusă pare o poveste care nu se mai întâmplă. Iar eu, venind după un faliment, voiam să grăbesc procesul.

Am experimentat puternic sentimentul FOMO (Fear Of Missing Out - frica de a pierde ocazia). Credeam că pierd trenul îmbogățirii.

Ghici ce s-a întâmplat?

În goana mea după randamente rapide, am întâlnit persoane ale căror vorbe le-am crezut orbește. Am intrat în scheme piramidale. Și partea cea mai dureroasă: credeam că acei oameni îmi sunt prieteni! 

Am pierdut bani. Din nou. Dar am pierdut suficient cât să învăț lecția pe viață: Nu există scurtături. Dacă sună prea bine ca să fie adevărat, probabil este o țeapă. 

Am învățat să caut educatori autentici, nu vânzători de vise. Așa am ajuns să cunosc mentori adevărați (Dan și Vali), să intru într-un program structurat de 12 săptămâni și să descopăr investițiile pasive, reale.

Toate aceste lecții m-au învățat ceva esențial: înainte să schimbi cifrele, trebuie să schimbi relația cu banii. În partea a doua îți voi povesti ce s-a întâmplat după ce am început să aplic, nu doar să înțeleg.

Dacă te regăsești în aceste lecții, te invit să citești și continuarea, săptămâna viitoare.

Cu drag,

Mara.

Întrebări frecvente

Dacă am peste 40–50 de ani, mai are sens să încep?


Da. La vârsta asta ai un avantaj pe care nu-l aveai la 25: știi mai bine ce contează pentru tine, ce te consumă și ce vrei să eviți. Nu trebuie să recuperezi „tot”, ci să construiești un plan care îți aduce siguranță și stabilitate.

Un început bun poate fi foarte simplu: să-ți clarifici cheltuielile lunare de bază și să pui pe pilot automat o sumă mică pentru siguranță (fond de urgență) sau pentru un obiectiv clar.

Dacă am făcut greșeli mari în trecut, se mai poate repara ceva?


Se poate. Greșelile financiare nu sunt o sentință, sunt informație. Primul pas e să le privești ca pe o fotografie: „Asta este situația acum.”

Apoi alegi ce are cel mai mare impact: să oprești sângerarea (cheltuieli care scapă de sub control), să îți creezi o plasă de siguranță și să faci un plan realist pentru datorii sau economisire.

Repararea nu se face printr-o decizie mare, ci printr-o serie de decizii mici, repetate.

Dacă nu am bani „mulți”, mai are rost să mă gândesc la investiții?


Da, pentru că investițiile nu sunt despre „mult”, ci despre consecvență și timp. Nu începi ca să te îmbogățești repede, ci ca să îți antrenezi obiceiul și să-ți protejezi viitorul.

Dacă suma este mică, cu atât mai important este să fie stabilă: 50–100 de lei lunar pot părea puțin, dar creează disciplină și îți arată că poți susține un plan. Între timp, prioritatea rămâne să ai baza: buget simplu și un fond de siguranță.

Dacă mi-e frică să mă uit la cifre, de unde încep?


Începi blând, cu un singur pas care nu te sperie: te uiți la o singură lună, nu la „toată viața”. Alege o zi și fă doar asta: notează venitul și cheltuielile esențiale (casă, utilități, mâncare, transport, rate).

Nu tragi concluzii, doar aduni date. Apoi alegi o singură îmbunătățire mică pentru luna următoare (de exemplu, să pui deoparte o sumă simbolică într-un cont separat).

„Curajul financiar” se construiește în pași mici, nu în salturi.